agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-07 | |
Am început să număr lunile, pline de o vigoare necunoscută. Am uitat somnul, am uitat pernele moi ale fotoliului din sufragerie, am uitat trândăvia zilelor de sâmbătă și duminică. Ah, timpul...
Timpul care își târa anevoie existența cenușie între două răsărituri de soare succesive, între două dosare cu probleme de rezolvat. A dispărut, s-a contractat în infinit. Ceasul merge mai repede spre destin. Noaptea nu mă mai incită la odihnă; pășesc pe bulevardele goale ale orașului și fiecare colț de stradă îmi spune lucruri noi. Hoinăresc cu pași înceți prin parcul negru, fantomatic uneori, alteori cântând în rând cu aripile corbilor care mă însoțesc de la distanță, supărați. Supărați că pe bucata aceasta de carne nu vor pune ciocul lor unsuros. Iar eu le dau tifla. Regretele nu își fac loc decât printre picăturile de sudoare, în baia aburită. Și curge din ochii mei un lichid vâscos, nedefinit și rece. Îl adun încet în palme și, ca o vrăjitoare care ghicește în cafea viitorul, îmi ghicesc amintirile. Nașterea. Copilăria. Adolescența prea târzie... toate trec prin penumbră, unele iuți, altele adastă prelung. Iar fundalul e încărcat cu o singură imagine care refuză să se împace cu mine, care persistă în creierul meu încins de sudoare, care așteaptă. Care mă va ucide până la urmă. Am șters fiecare urmă de pantof și fiecare deget lăsat moale în palma mea tremurândă. Fiecare geană somnoroasă și dinte înfipt în semn de protest în limba mea lacomă. Mirosul s-a estompat aproape de dispariție și l-am închis sub călcâi. Iar vorbele au devenit ecou, așteptând, poate, Clipa în care să se năpustească asupra-mi și să mă forțeze să strig un singur cuvânt. Un singur mister. O singură dorință. Și am să-l strig cu fărâmele de putere din gâtlejul meu obosit, înecat în Tine. Am să îl strig în căutarea unui miracol care să îți reînvie pașii, degetele; ochii pastelați, incisivii jucăuși; mirosul incredibil de tandru; vocea crescută din trupul cald spre pierzanie. Trupul meu are din ce în ce mai scurtă umbra în asfințit. În oglindă, reflexia se șterge încetul cu încetul și camera rămâne goală. Am început să număr secundele, și m-am înspăimântat... Peste trei săptămâni voi avea 25 de ani. Ultimii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate