Iarna asta a nins urât,
cu cheaguri de sânge
și copii morți.
Doar monștrii s-au bucurat
de zăpadă,
doar ei și-au scos limbile
sleite și verzi s-o guste
și-au zâmbit când le
cădea câte-un fulg pe nas.

Iarna asta ne-am iubit urât,
ca două pulpe de vită
uitate prea mult timp la abator.

Bucățile de carne devin
verzi ca limbile monștrilor
ce ne mănâncă nouă
copiii morți, iubi.

Þie ți-e scârbă, trist și urât,
iar eu, ca-n fiecare an,
te iau de mână și-ți promit
că dacă mai vine primăvara
toți copiii vor învia din nou
odată cu florile de cireș.