ieri, când lipseam temporar din cotidian,
un vis m-a agățat, spre irealitate
tovarăș să-i fiu.
eu care n-am fost mușteriu niciodată
vânzătorilor de iluzii de pe marginea vieții,
azi sunt, în derivă, epavă pe valul unui dor.
am călcat pe drumuri și mai prăfuite
pe vremea când iubeam viața.
azi, în lacrimi, în vise până la brâu,
noroiul, puf de lebădă îmi pare,
și scâncetul sufletului, un cântec de-al ei.
mi-am lăsat tristețe precum artiștii plete
sau doctorii favoriți, apoi
m-am lăsat de fumat și de zâmbit,
doar dorul, câteodată,îmi amintește
că trăiesc ne-ntrebat.