E ceață.
E ceață și întuneric.
Ceva tulbură liniștea aspră:
sunt pași grăbiți pe un asfalt murdar,
e vântul din haina neagră,
sau fumul ce încet se pierde
din ultima țigară.
Încerc să nu fac
nici cel mai neînsemnat zgomot,
rămân nemișcată de pietre.
Nu pot să respir
și mi-e teamă ciudat...
Simt vântul pe glezne
și parcă
răsuflare adânca pe ceafă.
Mă pierd într-un dans frenetic
și sunt nebună
și-ncep
să râd isteric de sânge;
și lacrimi dulci îmi ard obrazul
și o rană îmi despică pieptul
din ea
țâșnind fierbinte smoală...
Un vânt dintr-o haină neagră
mă cuprinde-ntre aripi
și-aleargă...
E ceață și întuneric.
Pe un asfalt murdar
NIMIC.
Doar fumul ce încet se pierde
din ultima țigară.