Mă plimb singur, atât de singur încât nu mai simt nici noaptea în care m-am rătăcit. Mă plimb căutând o singură stea, o stea care să nu întrebe de ce o caut, care să nu se ascundă în fragmente înnorate atunci când simte că lumina ei ar putea hrăni sufletul unui muritor… o stea care să nu strălucească artificial, care să nu înceapă prin a te mângaia cu ale sale raze, pentru ca după aceea să îți zgârie fiecare por… o stea care să nu îți pară smulsă din palma unui înger, și care, de fapt, să fie născută din umbra unei banale palme… o stea care să învețe o data cu mine cum să găsești noaptea în care ne rătăcim amândoi…