Sunt momente, perioade sau situatii in viata unui om cand
cuvintele pe care le cunoaste nu mai sunt suficiente. Cand
se simte golit de sensuri si de senzatii si nu mai poate
explica nimic, nici lui nici celor din jurul lui. De-aceea isi simte sufletul arid, desi incearca din rasputeri sa-si strige,fara cuvinte, bucuria, necazul sau disperarea. Eu nu mai am cuvinte. Simt tumultul din interiorul meu si nu stiu cum sa-l fac cunoscut celor care mi-au marcat sau imi marcheaza existenta. De-aceea ma bucur cand imi regasesc trairile in cuvintele altora.. Azi l-am citit pe Jorge Luis Borges si mi-am regasit sufletul in scrierile lui. Si cat de dureros de adevarat e tot ceea ce scrie:
" Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca dragostea nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta; si asa, omul incepe sa invete...ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni; si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si cu ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
Si, dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si
caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca, incepe sa-si planteze propria gradina si-si
impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca
altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate
suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros,
si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.
Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.
Cu timpul, intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama, cu timpul, ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti alunga singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt
numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.
Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de
manie, pot continua sa faca rau celui ranit, tot restul vietii.
Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot
face.
Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.
Cu timpul, iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.
Cu timpul, iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul, iti dai seama ca cel care umileste sau
dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va
suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.
Cu timpul, inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se
petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.
Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.
Cu timpul, vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt...
Cu timpul, vei invata ca in fata unui mormant, nu mai are
nici un sens sa incerci sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa-i fii prieten.
Dar, din pacate, totul se invata doar cu timpul..."

De ce oare ma simt atat de dezgolita?