Visez pământuri în depărtare de spații și obișnuințe, rupându-mă de fiecare zi umblând ușoară și zâmbind către cer.
Mă minunez de frumusețea verdelui și culorile toamnei ce strălucesc de galben, mângâierile soarelui încă umblând către următoarea secundă a respirației.
Cade ploaia înăuntrul grotelor înfricoșătoare de întuneric, coborând, coborând și luminile enigmatice strălucesc când pentru o secundă respirația se oprește primind lumină.
Încă umblu și ridic mâinile uitându-mă la vârfurile pomilor, frunzele sunând dedesubtul pașilor mei, mâinile te caută, zâmbesc, tu ești cu mine.
Puternic bate inima mea departe de obișnuință, mereu nou, așa special. Ești tu.