azi spitalul s-a urnit ca o tiribombă, a scos flăcări și a mugit din toate încheieturile. în timp ce-și dezvelea dinții nespus de albi într-un zâmbet strălucitor M ținea ușor cârma invizibilă a acestei mașinării în burta căreia bărbați în pijamale cu dungi și femei în capoate înflorate târșâiau după ei câte un straniu dans în șoșoni. halatul meu a devenit un fluture alb prea mult apretat și a murit după numai o clipă în plasa lui M care topise brusc privirea mea într-a lui.

de acolo de sus spitalul pare o glumă cu furnici îngrijorate.

M dansează nebunește și tot aerul îl urmează. coridoarele vuiesc. între roțile de cauciuc se rostogolește cu un fel de obidă fericirea ostentativă a lui M cel înalt, cel nespus de vertical și înalt.

pe M îl iubește femeia de servici, îl iubește liftiera și mai ales infirmiera de la etajul 3. pe M îl iubesc fetele de la chioșcul cu dulciururi. doar el este cel ce le dă fiecare dimineață bună în limba lui fermecătoare și cu o stângăcie copilărească le îndreaptă câte o șuviță pe frunte. M s-a cățărat pe un munte de zâmbete. de acolo nimic nu mai pare atât de periculos. de acolo destinul lui nu mai pare un glonte rătăcit însângerând restul clipelor. de acolo destinul lui pare cât o furnică.