agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2213 .



Poate ar fi trebuit
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Jamilla ]

2006-11-24  |     | 



Poate ar fi trebuit să am conștiința trecerii care să schimbe totul, chiar și felul în care percepeam lumea, în care te vedeam și pe tine.
Îmi imaginam destrăbălare de senzații, îmi imaginam lumea.
Îmi las constrângerile deoparte și îmi recunosc puterea ființei. Pot surâde iarăși căci vederea suferinței mele nu te va mai închista. Poți să fii tu însuți, poți să nu te mai renegi.
După mine, a surâde presupune a nu mai alunga visurile. Alungându-le, blochezi intensitatea vârstei, blochezi puterea interioara care te face să-ți dorești să trăiești cum nu ai mai trăit până acum.
În căutarea unui model al virtuții ar fi trebuit poate, să și acționez, nu numai să ascult ! Mi-era frică să acționez... pentru mine a acționa, a simți, echivala înainte cu a muri lăuntric prin saturarea de suferință ; mă temeam să mai simt acut și nu-ți puteam spune, mai ales că nu aveam unde să mă ascund.
Existența îmi impune acum dispariția gândului negativ pentru a mi putea reînființa în dimensiunea iubirii ce o simt. Reînființarea este dureroasă, prespune eforturi de reîntregire prin descoperirea a ceea ce îmi lipsește, precum și acceptarea necondiționată. Dar alungarea este greu de înfăptuit în condițiile în care ego-ul meu orgolios își cere drepturile. Și atunci, orgoliul fals mă blochează continuu în a suscita celeilalte ființe, ÞIE, un minimum de interes spre o altă realitate.
Ar fi trebuit, de asemenea, să încetez în căutarea imperfecțiunii tale. Imperfecțiunea era în mine perfectă deja, în mod paradoxal, întoarcerea la sentimentul iubirii făcând posibile, totodată, sângerările tale în sufletul meu. Emoția intensă m-a structurat în percepții invizibile celorlalți, accesibile ție și eu te-am lăsat să mă vezi cum sunt. Ar fi trebuit și tu să-ți lași emoțiile să mă surprindă în tăcere, să le pot desființa bucată cu bucată și pe mine să mă reîntregesc... nu era fugă de tine, era fugă de ceilalți, de judecare și de alte confruntări dureroase căci, trebuie să recunoști, era imposibilă în condițiile tăcerii și neputinței noastre, manifestarea vreunei contopiri sufletești.
Nu știam niciunul pe moment, cum să trăim. Timpul care a trecut, care trece încă, este condiția științei pentru că numai prin acest timp, prin acest test poți să te bucuri de reîntregire, făcându-mă și pe mine să mă bucur deplin că ți-am primit existența în lumea mea.
Poate ar fi trebuit să-mi manifest frustrările mult mai târziu. Pe de altă parte, a fost bine că te-am făcut atunci, părtaș la ele. Altfel, nu ai fi înțeles sacralitatea sentimentului tăiat de îndoieli. Trecerea prin procesul neștiinței, nu numai de sine, ci și de ceea ce ne înconjoară, ne-a transpus în trecerea prin durere spre a primi la urmă, răsplata. Răsplata care nu-și condiționează universul depinzând de felul de a fi al altora, ci de dorul care ne încearcă în cursul acelui proces al durerii. Amalgamul de senzații lucrează și acum pentru vindecare, dacă este supus lucidității.
Eu nu reușisem atunci, să te vindec. Insistam pe a simți, pur și simplu și teama ta de viitor mi-a transmis mie curajul de a înlătura frica primordială, de a înfrunta un posibil eșec. Găsind modalitatea de a te ajuta în schimbări, mă gaseam și pe mine aparținând unui sentiment dur, dar impenetrabil în sinceritatea lui.
Poate ar fi trebuit să nu ne forțăm în scoaterea la suprafață a lumii din noi așa brusc. E bine că acum gândul însuși face posibilă constituirea propriei realități chiar trecând prin durerea care purifică de la sine oferind, la sfârșit, adevărata împlinire fără graba de a termina dezvăluirea unei alte valori în noua noastră lume.
Cine știe?!?

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!