As putea sa teoretizez pe mai multe pagini despre conduita unui artist(sau despre luxul acestuia de a nu avea..)decat sa incerc sa(imi) dau sfaturi despre rolul de “EA” intr-un cuplu. Se spune ca in dragoste si in razboi totul e permis, well…nu e deloc asa..e permis sa suferi, e permis sa iti pierzi identitatea …si ajungi sa iti dai seama ca nu mai esti cine obisnuiai sa fii, si devii inamicul Frantei, sau mai rau, “prietena lui X” (si cei din jur, in special prietenii lui nici sa nu stie care e numele tau..), e permis sa iti fie teama, e permis sa plangi, sa te inversunezi….e permis sa mori de dor…
Animalul solitar ce vietuieste in mine incepe sa se simta amenintat de posibilitatea de a deveni uman…trist…pentru ca nu lupta efectiva omoara, nu gloantele suierand, si chicotelile sub cearsaf, nu impactul direct(pentru ca atunci timpul inceteaza sa mai curga..”soldat T, de cat timp suntem in campul de lupta?”/ “Iubito, suntem impreuna de dimineata, nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul!!”) ci asteptarea, dorul dintre aceste momente de stop-cadru in favoarea participantilor la joc.
Un prieten mi-a zis odata ca esti cu adevarat indragostit cand versurile pieselor semnate Blondy, sau AndreeaB, sau C, sau cum le mai cheama, incep sa ti se para semnificative….(funny..!!!), desi poate fi totusi un pic de adevar in asta, “indragostit” exista cand timpul petrecut fara.. e mai acut si mai dureros decat placerea petrecuta cu..