agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-04 | | Înscris în bibliotecă de Talmacel Marian Silviu
Dacă - așa cum indivizii se împart în bărbați și femei (ceea ce nu împiedică desigur apariția unor bărbați efeminizați și a unor femei bărbate) - popoarele s-ar împărți și ele pe genuri, m-am gândit întotdeauna cu mândrie că poporul român ar fi considerat un popor feminin. Prin feminitate înțeleg capacitatea de a alege ceea ce e esențial, de ceea ce nu e - a naște și a crește copii, a te îngriji de mâncare, a vindeca rănile, într-un cuvânt a te zbate pentru a supraviețui; a ierta, în loc de a lovi, a te supune un timp pentru a învinge în timp, a înflori altițe, blide, cântece. Am străbătut istoria cu aceste esențiale caracteristici ale feminității, fiindu-ne străin spiritul masculin al altor popoare: dorința de a cuceri, setea de putere, lupta, războiul, jaful, distrugerea, riscul, supremația, în numele cavalerismului, al credinței, al curajului, al progresului, al acțiunii. Dar ce este curajul de a muri, față de curajul de a naște? Ce este curajul de a ucide, față de curajul de a răbda pentru a nu fi ucis? Ce este progresul neîncetat față de neclintita permanență și cucerirea altor pământuri, față de păstrarea eroică, prin milenii, a propriului pământ?
Miorița - cu soluția ei (indiferent cum interpretabilă) a acceptării destinului și a transfigurării dispariției în început de ciclu nou, capabil să răscumpere prin frumusețe -, și Meșterul Manole - cu jertfa lui nu pe câmpul de bătaie, ci la temelia unei zidiri, cu zborul său terminat în moarte și în izvor - sunt numai două - dar cât de strălucitoare! - din argumentele artistice care demonstrează, prin secole capacitatea noastră de a despărți istoria de veșnicie și esența de circumstanță. De altfel, chiar luptătorii basmelor noastre, feții noștri frumoși - ajutați de albine și de furnici pe care le cuceresc nu prin puterea săbiei, ci prin bunătatea inimii, după cum zmeii și vrăjitoarele, balaurii și împărații sunt învinși de cele mai multe ori prin puterea inteligenței și prin solidarizarea cu cei năpăstuiți de aceștia - nu pornesc la luptă, asemenea cavalerilor medievali, din dorința de a se remarca și de a-și demonstra bărbăția, ci împinși de umilințe și nedreptăți, obligați întotdeauna de suferința altora. Și la urma urmei, chiar faptul că totul se termină întotdeauna cu bine printr-o nuntă, nu este, oare, o dovadă nu numai a optimismului caracteristic acelei jumătăți a neamului omenesc care știe că orice moarte poate fi înlocuită printr-o naștere, ci și a visului atât de naiv și de altruist în feminitatea sa, că nu există pe pământ victorie mai completă decât o nuntă?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate