din poartă priviți
oamenii par să grăbească nisipul de-un ceas
ceas după ceas
și tu

așteptând timpul să treacă
îmi semeni cu prima împiedicare
te aleg după umbra sufletului
departe de capătul zilei
unde rotundul are miliarde de tălpi
și ne umblă desculțe
nepricepând pielea albicioasă
dedesuptul

întotdeauna las fierul cât mai căscat
în prima brazdă
și mi-e gândul spre acasă

cu mâinile și picioarele chircite
grimasa trupului alungat de viață
rămân să beau
apa morții din căușul pământiu
pe unde trece plugul
răscolind neființa unui rod risipit