și uite mă-ntorc bâlbâit
cu urme fine de praf între gene
să-ți povestesc despre haine albe și crem
ieri am văzut în vitrine
rochii pentru mirese probabile
femeile treceau și se făceau că nu văd
dar le luau cu ele furiș în priviri
și le purtau imaculat toată ziua


mă strângeau pantofii
prin gangul de la Hanul cu Tei m-am oprit
și mi-am luat un tablou violet de Dabart
mi-a amintit că am fost o mireasă mov
cu unghii lungi și păr scurt
fără voal doar cu șerpi mici de aur pe piept
veneam lângă tine stângaci
pe tocuri cu mers ondulat
tu aveai haina bej descheiată
ți se murdărise cravata de ruj
la fotograf păream mulțumiți oarecum


mă uit la unghiile mele
sunt niște lacrimi de culoarea pielii
tocite de sfârșituri mereu începute
niciodată-ncheiate
strada lipscani îmi numără pașii
sunt doar una dintre mii de femei
ce deșiră cu gândul
rochii lungi de mireasă

de fapt satinul și voalul
sunt trupurile noastre goale pe care
le acoperim poate doar o dată în viață
cu feminitatea din noi