sunt ca o amintire închisă când deschisă
mă strâng într-un punct și mă desfac
până în vârfuri respirare
pentru primul părinte
am învățat-o mamă în albul de lângă suflet
apoi a doua
le număr inconștient clipind
mă strâng nehotărât spre lumea tatălui
îi simt degetele cum lunecă întrebătoare
dacă sunt viață
și iar mă strâng să mă desfac până în vârfuri

lipite degetele împăturesc apa spre dincolo
le învăț ale mele să le mișc haotic
mai aproape de ei
căci sunt doi frumoși mirați
care se îmbrățișează peste lume
lângă un ghemotoc necuvântător

îmi trebuie timp
mai mult timp