M-a „acuzat” cineva (un drag preten, să-mi scuzați impersonalul „cineva”) că nu pot a scrie și altceva, că iubirea și erotismul ar fi principala mea „îndeletnicire”. Am stat mult, muuult, vreo cinci minute și am încercat să scriu și despre altcevaul ăla. Părerea mea de ne-poet este a, că poezia se înșiruie de-a lungul iubirii și a urii. Eu sunt un băiet de la țară și, oricât aș încerca, așa simplu cum sunt, nu pot să urăsc. Am încercat toate încruntăturile și... geaba! Am dat cu picioarele în podele, i-am strâns pe vreo doi de gât.. podelele mi-au râs în nasul de sub talpă și sugrumații mi-au murit, scurgându-mi-se printre dejte, ...de atâta iubire. Au crăpat zâmbind.
Am luat ca motiv natura și, concentrându-mă în asudări, am aruncat pe hârtie, după cele cinci minute pomenite mai sus, următoarea descriere a naturii... vai de capu’ meu!

Uite o poezie despre natură,
așa cum îmi iese mie pe gură,
o poză de abur
din mintea-mi mahmură.
Ce iaște natura și cu ce se conjugă?
Așa într-o dungă,
cum mă știi,
pus pe prostii,
îți răspund:
Iaște ăl loc,
unde,
doar cu iubire poți a pătrunde.
Cum te-ntorci și-o sucești,
ale mele poiame,
pline de pupe,
mângâieri,
pietre sau dame,
chiulase,
memeci sau sentimente retrase,
tot în iubire lovește,
iubărețul lui pește!
Hai să-ți scriu despre munți,
hai să-ți scriu despre stele!
Degeaba!
Ca un tembel mă voi întoarce mereu,
la iubirile mele.
O să scriu acum despre mare,
ah,
incorijibil!
Pe valuri,
pe maluri,
pe meridiane,
stau ele întinse
și le simt furnicimea privirilor arzând pe spinare.
Ce-a mai rămas?
Desigur, o floare!
Aș putea a o descrie săptămâni-săptămâni,
de ea,
obraznica,
nu mi-ar face roșu din ochi
dintre sâni.
Prietenie?
Dragă,
dragă-mi ești tu mie!

Pan
2.09.2002

... așa că... ăsta-s!