Umbrele mirarilor stiute noua cindva scinteiaza amnezic in desararea ochiului. Patimi noi, de fluturi de prea mult timp captivi in inertia unui cotidian prafuit si ambiguu, revolta unui sine indragostit de indragostire, mirajul visului, al transpunerii visului in VIS, toamna salivind de inchipuite promisiuni de altceva, de mult mai altfel, mult mai nou decit tot ce a fost. Dar noi stim, am mai trecut prin asta, pina si ingerul mai pierde cite o batalie.
Eu am ramas in rascrucea aceea, privind in urma ta, fara sa te chem, fara sa te recunosc, intrebindu-ma pe unde mai esti Tu acum.

20.09.2002