m-am hatărât să fiu de ceară,
să poți să mă faci fluture
pe cotorul cărții de rugăciuni,
sau bici, când îți aduni gândurile
și le îngrădești în spatele frunții.

să-ți fur amprenta, m-am gândit
mult mai târziu, când se oprise alarma,
trecutul nedrept mă mușcase de călcâi,
iar tu erai deja departe de noi.

de ceară fiind , te-am inspirat
și ai devenit artistul zilei,
mâna din care picură sânge
deasupra lacului fără valuri,
a fost răscrucea carierei tale...

mai știi ?...
ciudat, atunci când m-am hotărât
să fiu de ceară păreai că nu înțelegi nimic,
iar acum ai devenit expert în figurine.

să nu mă topești în miezul zilei
pentru că am să-ți picur pe picioare
și am să te unesc cu pulberea drumului,
și ai să devii stană de piatră
până când un prinț mă va săruta,
iar eu îmi voi fi amintit de tine...