agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-04 | |
Să fie omul granița dintre ură și dragoste? Sa fie singurul animal care face diferența?
NU! Nu, nu, nu! Ura si dragostea sunt ele singure granița dintre oameni. Si distanta dintre ele este așa de mica! De fapt, poți spune ca sunt una singura. O unitate, un tot, același sentiment, aceeași senzație. Amândouă iți dau putere când ești la nevoie, si amândouă iti fura mintea si ramai un om gol in fata viitorului. Un idiot din spate striga: - Exemplu!! - Tine-te bine!! Trebuia sa fie un exemplu! Ești in ringul de box. Ești căzut la podea. Arbitru iți arata ca știe sa numere. A ajuns pe la patru si nu vrea nici de al naibii sa se oprească. Publicul te huiduie. Favoritul lor la podea? Nu mai e favoritul lor. Si antrenorul tipa, de zor sa ramai la podea. Cei pasa lui! Tu ai fata sparta, nu el. Si cred ca nu o sa mai vezi cu ochiul stâng. Pe buze simți gustul ușor amărui al sângelui amestecat cu transpirația sărată. Hei, dar încă mai vezi cu ochiul drept! Te uiți in tribuna. Cauți pe cineva cu privirea. Pe lângă idioții care te huiduie e un chip cunoscut. Acolo in rândul al doilea! Cine iți zâmbește? Cine mai crede, încă, in tine? Cine o sa te duca acasă si o sa-ti spună: „Lasă ca trecem împreună peste asta!”? Da! E ea! Si te iubește. Poate chiar mai mult decât la începutul meciului. Si o iubești, o respecți si te respecta si ea. Altfel nu ar fi venit sa-ti vadă fața, cum e tăbăcita de un urangutan cu un cap mai mare decât tine. Arbitrul e undeva la șapte si tot nu vrea sa se oprească. Cine știe poate după ce termină o sa rezolve si o ecuație, ca acum știe să numere! Parca ai vrea sa-l lovești pe el nu pe adversar! Si tu nu vrei să o dezamăgești. De ce sa-ti spună ca o sa treceți peste asta si sa nu-ti spună: „Bravo, ai fost magnific!”? Atunci, in trei secunde, cat mai are boul de numărat te ridici si iți privești adversarul fix in ochi. Ochii tai se topesc in ochii lui. Deja simte durerea ce urmează. Idiotul, arbitrul, te întreabă daca ești bine. Tu nu îl auzi, dai din cap doar ca reflex. Pentru tine, la momentul respectiv, nu exista decât adversarul. In ring sunteți doar trei: tu, el si pumnul tău. Doi trebuiau sa se întâlnească. El si pumnul tău au avut o cina romantica, terminata cu pupaturi, de circa cinci milisecunde. Acum la cine numără dungatul? Cine e pe jos si își gusta sângele amar? Nu înseamnă asta putere? Si nu e dragostea izvorul puterii? - Dar pentru ura ai vreo explicație? Același idiot! Aveam sa aflu ca de fapt era o idiotă! - Parca te știu de undeva. Nu ești tu conștiința sau ceva de genul asta? Hai ca te știu! Te-am pierdut undeva prin clasa a opta. Sau nu, atunci s-a rupt firu de viata. Cred ca undeva prin clasa întâi. Da, da! Știu bine. Bine ai revenit printre noi. Prost moment ti-ai ales sa apari, dar asta e, tu o sa suferi! Ura! Da, frumos sentiment! Păcat ca e privit cu alți ochi de lume. Pai unde eram noi astăzi daca Binele si Răul nu s-ar fi urat? Daca cel de-al doilea nu ar fi ispitit omul sa mănânce din pomul cunoștinței, ce s-ar fi întâmplat cu noi astăzi? Oricum: „Daca Adam, cel dintâi om, ar fi avut viziunea grozava a vremurilor de astăzi, s-ar fi spânzurat de pomul cunoștinței” ( Lucian Blaga). Deci din ura a luat naștere omenirea. Sau din alte motive dar, oricum, nu din dragoste. Ajungi acasă liniștit. O casa micuța, fără etaj. Dar, surpriza! Geamul spart. Intri! Cineva se aude prin casa. „Ce naiba mă, ăștia nu au aflat ca banii se țin in banca? Idioții dracu’!” Păcat de geam. Ce gânduri iți trec acum prin cap! Unde o fi ea? S-o fi ascuns? O fi sunat la politie? Dar tocmai ai călcat pe ceva moale. Niște degete?! Nu crezi, ar fi țipat cineva de durere. Duci mana jos si afli adevărul. Chiar sunt degete! Prin bezna deasa duci mana spre capătul celalalt. Frisoane, fiori, frica. Si găsești șuvițele. Le știai foarte bine! In fiecare seara le pieptăna si in fiecare seara tu le dădeai la o parte de pe sâni. Ah, ce șuvițe! Dar de ce erau ude? De ce pe jos era o balta? Duci mana la gura si guști. O amintire iți fulgera mintea. Se oprește undeva in creștetul capului. Parca te gâdilă. Iți aduci aminte ca, odată, făcându-ti o salata, lama cuțitului a străpuns pielea fina a degetelor ei. A venit la tine ca un copil mic. Ai sărutat-o pe rana acoperita de cel mai frumos roșu pe care l-ai văzut. Da asta era gustul. Un dulce sânge a făcut un dulce sărut. Si acum va face dulcea răzbunare. Ridici corpul in brațe, duci o mana dedesubt… Ce naiba? Ce e asta? Cuțitul din bucătărie? Aici? Nu se poate! Nu e adevărat! Nu vrei sa crezi! Orice, oricine, dar asta nu! Nu așa! Nu ea! Atunci intra el in camera. O raza de lumina, ce se arunca orbește in întuneric, îi descoperă ochii. Perfect. Acum ști ce ochi vor plăti pentru ochii ei. Pentru lumina lor, pentru căldura care ți-o ofereau înainte de fiecare „noapte buna” seara de seara. Sângele ei va îndulci sângele lui. Si cuțitul care a transformat-o pe ea in înger te va transforma pe tine in demon. Ce crezi? Fiecare fapta se plătește! Viata ei cu viata lui! Dar fapta ta cine o plătește? Tu! Dar nu contează! Orice pentru ea! Nu avut timp sa țipe. O mișcare nu a făcut. Beregata iți zâmbea. Scotea limba la tine. O vena atârna ștrengărește pe lângă umăr. Parca era un fular din Paris. Încă stătea in picioare. Ochii deschiși iți priveau flăcările din ochi. A căzut la pământ. Un copac a căzut dintr-o pădure de doborât. Nu contează! Îi cauți pe toți. O viata întreaga si toți o sa plătească. Te simți aproape perfect. El mort la picioarele tale. Tu falnic deasupra lui, privindu-l ca un rege care își privește noua cucerire. Ești mândru! Plăcere! Da, plăcere! Urca repede, de la vârful degetelor de la picioare către frunte. Urca prea repede. Se oprește undeva la inima. Ceva o tine aici. Nu te lăsa să te bucuri de moment, sa te scalzi in plăcere… Ai vrea sa te întorci si ea sa-ti zâmbească ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar nu e așa! Vei găsi puterea sa continui? Stai si te gândești. Daca nu o iubeai, daca nu te întâlneai cu ea, daca nu-i ofereai viata ta, așa ceva nu s-ar fi întâmplat. Ah, dragostea, ea e de vina! O urăști mai mult ca orice. Paradox! Sa urăști dragostea si sa îndrăgești ura. Ce sentiment profund, sa simți cum lama cuțitului pe care îl strângi intre degete si palmă, gâdilă beregata altuia! Astea sunt dragostea si ura. Un tot. Dacă e una e si cealaltă. Dacă lipsește una… ei bine, nu poate lipsi nici una. Si mai rău! Amândouă nu oferă plăcere, mai mult sau mai puțin. Amândouă sunt ca un drog. Și cel mai rău: noi suntem dependenți! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate