Prima impresie a fost că ne vom sufoca. "Crezi că rezistăm două ore în sauna asta?" Nu era neapărat foarte cald, dar umezeala era impresionantă. Eram în Italia de două săptămâni. De luni până vineri teoretic eram atenți la cursurile de la școala de vară la care participam. De fapt ne lăsam moleșiți de căldură și ne gândeam la călătoria din week-endul ce urma. San Marino și Rimini, apoi Firenze, urmau Roma și Venezia. Dar la mijloc trebuia să facem ceva măreț și stupid totodată, mai ilogic și inutil decât discuțiile noastre preferate. Sărind peste amănunte, noaptea de vineri spre sâmbătă ne-am petrecut-o într-un tren spre Milano. Două ore ne-au ajuns să bifăm domul și castelul pierdute prin modernismul si futurismul ce domină peisajul milanez. Mie mi-a plăcut, Norbulatorului nu, trenul nostru vine, plecăm spre Genova. Ultimul obiectiv al zilei a fost Pisa. Turnul și catedrala din zona nu ne-au ajuns, așa că am declarat orașul neinteresant. și ne-am întors la Perugia.

Miercurea dinainte traseul avea un singur punct fix: Milano. Eu voiam acolo. Norbulator ține cu Parma la fotbal, i-am spus că-i pe-aproape și dacă vrea putem da o raită. Sau prin Verona, că e tot pe acolo. Apoi ne-am gândit să împușcăm și turnul din Pisa cu deplasarea asta. Iar cum Torino era cam în drum și trenurile se potriveau, de ce să nu-i alocăm vreo oră și ceva? Vineri nu știu ce-mi veni de mă uitai mai atent la hartă și... "... mergem la Genova și lasăm Torino? Ce zici? Acolo s-a născut Columb, sigur mai e casa lui pe undeva..." Nu știu cu ce l-am convins, cert e ca mi-a aprobat planul. Ce-am găsit pe internet despre casa lui Columb mi-a mai frânat entuziasmul, dar dacă stabilisem nu mai schimbăm. Nu ne-am sufocat. Aveam vreo două ore și ceva. "Repede, hai să-i căutăm casa." Ne-a îndrumat cineva într-o engleză aproximativă, dar suficientă. Niște ruine, o poartă, un turn și o fațadă dărăpănată. și un anunț prin care se solicitau donații și sprijin pentru fundația care dorea să restaureze casa. Repede niște poze, "... români adevărați genovezii ăștia, oare și Roma o fi la fel de atacată de timp? și ignoranță.. ". Nu puteam să nu ne amintim de Olimpiada de la Barcelona, cu tot tămbălăul legat de ...cincentenarul [sper că există cuvântul ăsta]... călătoriei lui Columb pornită de acolo și nu ne puteam imagina cum tocmai casa unde a copilărit personajul a scăpat de renovare. Bine, Genova nu e Barcelona, dar ăștia chiar așa lipsiți să fie? Până și pe la noi casele memoriale mai sunt cât de cât îngrijite, chiar dacă uneori nici măcar localnicii nu știu despre cine e vorba. Drumul până la locul respectiv nu ne lămurise prea multe despre oraș. Trecusem pe lângă ceva biserici și statui, obișnuitele străduțe înguste, case vechi. Remarcasem doar că aproape totul e în pantă, practic Genova coboară spre mare. Noroc cu marea. Trecuse o jumătate de oră și nu mi se anunța încă nimic despre faptul că mă aflam în ce va deveni orașul meu preferat din Italia. Supărați pe ignorarea de care se bucură acasă bătrânul Cristobal am decis să mergem la mare. S-o fi mirat ce vrem noi să facem acolo personajul care ne-a îndrumat, dar nu prea ne păsa. Important era că ne-a ajutat și că autobusul a venit repede. Vreo jumătate de oră ne-a purtat spre plajă. Cu șapte minute mai mult dura drumul mare-gară. Ne mai rămâneau exact 20 de minute. Repede în apă, câteva poze cu Marea Ligurică și cu cetatea ce părea că se prăbușește de pe o colină direct în mare și gata distracția. A fost frumos chiar dacă plaja lor nu avea nisip ci pietre care ardeau. Apa era udă, noi pe drum, proaspăt răcoriți, ce era să mai comentăm? Autobusul a întârziat vreo două minute și ne-a cam dat emoții. Dar nu m-am supărat pe el, am prins trenul și în plus... Practic drumul ăsta m-a făcut să-mi doresc să revin acolo și să-l străbat. Prea multe nu-mi amintesc, nici n-aș putea să vă spun exact ce m-a fermecat. Dar singurul dialog dintre noi pe autobuz a constat în cripticisme de genul "bă, ce fain îi!". Parcuri, clădiri, port (unde era să coborâm pentru că se vedea marea, noroc cu ghidul nostru ad-hoc care ne-a spus că mai avem vreo cinci stații), străzi, statui sunt nu numai în Genova, ba chiar mult mai frumoase, celebre, vechi și alte epitete aducătoare de turiști decât cele de acolo. O fi fost de vină felul în care sunt așezate, cum se completau și scoteau reciproc în evidență? Eu nu prea remarc chestiile astea. Sau era din cauza soarelui care le făcea să strălucească? Ori poate eram noi prea obosiți? Adică eu, nici nu mai știu dacă și Norbulatorului i-a plăcut Genova. Nu-l întreb acum, oricum se va trezi cu o sumă de corecții menite să împroaște realitate printre amintirile mele.

I-am trimis pe mulți spre Genova, nici unul n-a ajuns încă acolo. Mai e vreme s-o facă, dar de fapt contează? E nevoie acum de un final și nu știu ce să aleg. Abia aștept să ajung iar acolo, să străbat/bântui locurile care păreau că-mi plac atât de mult, o săptămână, două, cât va fi nevoie? Sau să prefer o amintire pe care să evit s-o pângăresc cu realitatea. Oricum nu depinde de restaurarea casei lui Columb.