CORIDOARE
M-ai luat de mana, si m-ai condus prin coridoarele sufletului tau. Mi-ai aratat firidele in care ai crezut… si ai iubit… si lucarnele inalte prin care isi croia drum, inabila, lumina…
M-ai impins, prin ploaie, in sala tronului, in care voiai sa inscaunezi domn o himera fara chip.
Mi-ai aratat palmele… floarea aceea ciudata, cu nume din alte timpuri, pe care credeai ca el a rasadit-o aici, poveste pe care eu, emotionat si confuz, n-am crezut-o. Si-ti priveai degetele, asteptand in van garbendaria sa infloreasca…
Am alergat apoi, prin lunga sala a armelor, in care masti bizare se-ncordau in gigantomahii napraznice, jocuri de strategie complicate, pe mai multe niveluri, unele meschine, pierzatoare, dar toate cu o singura tinta: TU. Iar in glasul tau, cadente tremurate in care recunosc melodia nelinistita a febrelor de femeie. Sensibilitate vie, parca vanturata de prospetimea ideilor.
Si, in sfarsit, intr/un soi de iatac, undeva pe strada Doamnei, unde s-a plamadit acceptarea si unde merele salbatice au inceput sa capete gust. De la exaltare zdrobita, la speranta reinnoita, acordai, cu furie in suflet, loc amanarii.
De aici pornea un coridor lung, tare lung si tare intortocheat, coridorul minciunii si durerii. Era undeva, intr/un colt mai intunecos si o oglinda, incercanata si pleznita in vanatai.
M-ai condus prin coridoarele sufletului tau, ajutandu-ma sa inteleg…. Sa-ti inteleg inceputul…sa inteleg unde ti-a fost bine si unde te-a durut… unde ai a ras si… unde arida, parjolita, ai plans. Ti-am perceput palpitul, tainele tale de femeie intreaga intr-un fior, intr-o muta chemare… gafaitul pe care-l percep in tacerile tale bruste, cand ochii ti se umezesc intr-o reverie de alge…
Si pentru ca tie insati iti facea bine acest pelerinaj in adancul tau. Te-am tinut de mana… trebuia sa te scufunzi pentru ca sentimentele sa se poata elibera, cicatriza, purifica…
M-ai condus crezand ca, poate, demonii si umbrele va sa ma-spaimante …
Numai ca .. jos, acolo…in noroi, picioarele noastre deveneau una si degetele calcau peste degete si erau una.
Numai ca, din noroi, din unghiile mele scormoninde pornea un alt coridor… de o indrazneata timiditate, cel mai departe, cel mai ferit, cel mai inspre lumina… Acest drum.. aceasta constructie… Marele Tangibil…Adancul adancului… inaltul inaltului…
Se casca hauri, deloc mai putin vaste decat cele ale spiritului, doar diferite, adica mai… fizice. Asememea fenomene au meritul raritatii. Emotia nimicitoare triumfa singura deasupra tuturor celorlalte temeri. De neinlocuit.