agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-11 | |
stau singur
pe o masă cu picioarele în sus stâlpi funerari de moarte precreștină ard bărbile profeților de ghips ard dezbrăcarea visului prolix - băiete adă-mi o cinzeacă de lumină și lac de unghii poate și carmin îmi râcâi solzii mă petrec prin valț simt roata rece de metal pe coastă AAAHHH!!! demon-sfânt! atât e de albastră fecioara care niciodată n-am să fiu visez că mă închin - eu nu mă-nchin - visez că-ngenunchez - eu nu cobor genunchiul - să-și fi schimbat pământul unghiul ca un pendul care a ruginit? stau singur desenz în praf cuțite viitoare - baiete încă o cinzeacă sunt setos simt fumul cum îmi roade de pe os înmărmurirea pruncilor de lapte sar așchii din biserica închisă câini negri rod din porțile de lemn - băiete când îți fac eu semn incendiază recele pronaos întind în grabă gheare de țânțar ulei sfințit revărs pe toți pereții de prin icoane strâng morman scaieții și fac un rug de scaune pe mese stau singur văd prin ușă colți îmbăloșiți atât de calm mi-a înghețat coloana aud cum nu știu de pe unde mama mă ceartă: iarăși ai băut - băiete înc-un rând îi cer șoptit se târâie prin mine doruri arse tac morții ca zăpezile pe case iar căpriorii putrezesc încet visez că mă trezesc - eu nu mă mai trezesc - visez că-mi pare rău - eu nu îmi cer iertare - ascut de ziduri arme viitoare și chiar și somnul parcă e orgasm stau singur sfinx nebun tocit în gheare acoperit aproape-n întregime de un ochi răcnesc în vânt sintagme-ngrozitoare lemnul cedează bale cu picioare îmi sfâșie turbarea nerostitului deochi și-mi intră prin cuvinte-n suflet îmi râcâi visul mă petrec prin valț simt roata rece de metal pe coastă AAAHHH!!! demon-sfânt! atât e de albastră femeia care niciodată n-am să fiu și mai comand un rând nu pot pricepe că m-am servit pe mine însumi totă viața
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate