tot căutând o limbă de clopot care să mă izbească în plin destin
te-am regăsit pe tine mai smead obosit transpirat sub pârjolul tuturor muncilor
trudind în zilele cu dezlegare cântând apoi înjurând printre dinți
mirosul crud de pământ mă înspăimântă și-acum
îți văd mâinile umbrind cerul rupând bucăți verzui din codrul mucegăit crescut între brazdele zilei
te strig de departe știind că tresari
(dacă mă dorești voi ajunge mai repede)

așteptările sunt păsări moarte, îmi spui

cărările se despletesc sub pașii mei grăbiți
întrebările îmi năpădesc gleznele pulpele devenindu-mi dorințe până la urmă
răspund simplu cu da și cu nu
apoi numai cu nu
până când cerul se închide cu tine cu tot
până când de peste câmpuri mă înghite o duminică dintr-un clopot...