Impletitura de nimici uriasi ce-si scot ochii
Aduce un X nemarcat undeva pe la mijlocul boltii.
Pantecul tavanului se apleaca infricosator de mult
Facand toate gandurile sa se ascunda tremurand intr-un colt tainic de minte.
Se lasa incet anuntand parca reverenta ce va sa faca
In cinstea acelui chip pe care nu poti sa-l deslusesti nici tu
Stim cum ii suna rasul... i-am simtit parca si parfumul...
Dar soarele batea din fata atunci...
Si nu am apucat sa vedem decat...
Ca borul palariei ii ascundea ochii de privirile deja pline de dorinta.
Veneam de dupa dealul acela aplecat spre un rau nascut din tine...
Priveai incantat un fluture albastru (parca asa spuneai ca era...),
Si desi puful de papadie te gadila si te facea sa stranuti,
Te bucurai de plimbarea aceea in vara...
Brusc te-am atentionat... era rasul acela care venea de la fereastra aceea de rai...
Si inaintam curiosi... tu fugeai inainte... esti putin mai sprinten...
Si ai ramas incremenit pe coama dealului... nu stiam ce e... si zoream sa ajung si eu.
Si atunci am vazut-o si eu...
Era ea in rochie alba cum nu credeam ca mai poarta cineva...
Cu palaria ei alba cu panglica bleu...
Se dadea in scranciob... era singurul copac pe care il puteam vedea in zare...
Nici unul din noi nu indraznea sa faca un pas mai departe...
Dar te vedeam cum te agiti si incepeam sa ma las influentat de tine...
Apoi... apoi a sunat ceasul... si cineva a tras de mine sa ma trezesc...
Tu... tu suflete ai ramas marcat...
Si acum ma pui sa ma-ntind pe patu-mi rece de sticla,
Sa-mi aprind o tigara si sa aleg iar un loc de pe tavan...
Sa-mi las iar nimicii uriasi sa se lupte pe acolo
Si apoi sa prizi iar momentul prielnic in care sa-ti desenezi ingerul...

29.01.2005