Bătut-a ceasul, Doamne. Vara-a fost lungă, lungă.
Așterne-ți umbra peste cadranele solare
și pe ogoare vântul dezleagă-l și-l alungă.

Să fie pline poruncește celor din urmă roade ;
mai dăruiește-le din sud o zi sau două,
îndeamnă-le să se-mplinească și înrouă
dulceața de pe urmă în vinul greu din cade.

Cine acum nu are casă, nu-și mai face.
Cine acum e singur, va rămânea-ndelung.
O să vegheze, va ceti, scrisori va scrie lungi
și pe alei va rătăci încolo și încoace
pierdut, când frunzele se-ndungă și cad foșnind prelung.