Ce mi-am zis pe seară,
Poate vreo comoară
Să găsesc sau poate
Să adun cuvinte ne împerecheate;
Și printre consoane
Să arunc vocale,
Fără o iscălitură
S-arunc litere din gură
Și să fac pe înserate
Un poem plin cu erate,
Să-mi zidesc în el plăcerea,
Întristarea sau durerea.
Dar pe cât de simplu pare
Venea ziua următoare,
Și-n loc să crească poemul
Se-nfigea în el blestemul,
Și iar litere confuze
Înfloreau stupid pe buze.
Apoi fără de ocară
Repetam seară de seară
Că doar, doar are să fie
O zi în care o poezie
Se va naște într-o carte
Din care măcar o parte
Să o pun ca temelie.

Și-am zidit în cartea mea
Două litere de A.
Cred că rău s-a supărat
Manole de plagiat,
Dar mi-am zis că-n zidărie
Ana lui a fost de vie
Prinsă, și cine mai știe
Dacă nu este nevoie
În poemul meu de voie
Să zidesc consoana M;
Dar mă tem că așa fugară
Cum o știu, are s-o doară
Și să nu fie stingher
Am zidit în M un R.
Fără nici o legătură
Se năștea poem din ură.
Pe la prânz mă ridicam,
Rima strict o respectam;
Metafora și măsura
Le rupeau la critici gura.
În poemul prins în titlu
Din doi C mi-am făcut iglu
Și voi fi (mi-am zis),voi fi
Punct răzleț pe doi de I.
Dar ce cruntă întristare
Pe seară poemul moare
Și atât de mult am vrut
Apa s-o opresc pe Prut,
Doar o seară să se-ntoarcă
Înapoi la ea în matcă
Ca să pot în plină noapte
Să zidesc și eu o carte,
Să o las iubitei mele
Cu lacrimi de foc s-o spele
Și poate că-ntr-o erată
Va găsi un chip de fată,
Ea să spună că-i o farsă
Și că semnătura-i falsă.
Și-o să vină iarăși critici
Serioși sau onorifici,
Adunându-se pe seară
Vor căuta o comoară,
Iar eu am să râd de ei
Și doar tu de o să vrei
Să le-arăți la toți tratatul
Semnat de mine cu dracul
Când în seara fără lună
M-a lăsat să-ți pun cunună,
Și de-atunci seară de seară
Îi recit prin foc și pară
Istorioare picante
Despre infernul lui Dante.

Ferească-vă Dumnezeu
Să vedeți infernul meu.