Așa cum stăm față în față
înlănțuiți de muțenia sfântă a cuvintelor
printre fum de chihlimbar
și umbra incandescentă a lumânării de santal
închidem ochii să ne ascundem de noi înșine
de parcă am fi goi dinaintea mulțimii
așa ne rușinăm cu impudica noastră dorință
ce dospește sub lespedea inimii
frunze crude din muguri de nerv
din care crește rodul
ca un clopot de lut îndelung frământat
în al cărui dangăt plânge facerea

Nu mai avem ochi
doar oglinzi încătușate în orbite
boabe de argint viu
din care curge fluviul ucigaș
căruia nici un zăgaz nu-i rezistă
ne prindem de mâinile crengi
biciuiți sub penitența puhoiului
până când valul inundă câmpiile pustiite de dor
descoperim apoi magia fluidă
a vaselor comunicante
astfel ne sinucidem pe îndelete
cum deschidem larg gurile însetate
să ne înecăm cu iubirea

Trupurile noastre doi arbori de măr
vor adăsta primăvara
sub ploi