Lasă-mă cerule să râd pe spate:
Mi-au gâdilat inima frunzișe vărsate.
Livadă rece, ninsori ce scuturi,
Nu mă lăsa să dorm somn cu fluturi.
Ceară ce picuri de sus, din pădure,
Sparge-te, gală, de degete dure
Ca seara să bată-n cetate la poartă
Cu sumbri soldați desenați ca pe hartă.
Să tremure verzi jumătăți de văpaie
Aprinse nostalgic în ochi de tramvaie
Și zgomot de țurțuri să cadă pe stradă
Rotind amintiri de Crăciun cu zăpadă.
Oprește-te. Uite, e ușa deschisă,
Ne cheamă lucarne prin conuri de tisă,
La creștete, masa imensă așteaptă,
Cu câte un tacâm sub lumina coaptă,
Prelung să tăiem pagurii aduși
Din Africi, de cafri în frac și mănuși,
Meduzele roze gătite cu cimbru
Cu fructe de mare pe spată de zimbru,
În sos ecumenic, anguile cu tic,
Calmari îngropați, violet, în aspic
Și alte, din marea Japoniei, feluri
Cu turme de sepii gonind în cerneluri.

Lumina o scade la pragul ei verde
Și-nfige cuțitul adânc în lacherde.