Castelul gol


Tinerețea e ca o coroană de rege izolat și orb.
la un moment dat, în viață, îți trebuie
când te uiți în oglindă...


o dovadă!
e dovada ta când îți ridici fruntea
și o atingi cu mâinile.
potecile grădinii stau toate neumblate,
nici măcar nu cred în ispitirea lor,
sunt obligatorii.
alegi una atât de ușor
și din pricina unei mișcări mai grăbite,
uneori mai mature,
se rostogolește la pământ coroana.
înainte sau în urmă, niciodată lateral.


unde să te duci dacă nu ești rege,
unde să te-ntorci
când nu ești ce-ai fost?


și mergi așa, ținându-te de cântecele păsărilor
și de frunze,
pe o potecuță numai a ta, ca un rid,
care odată a fost imperială,
iar acum s-a unit cu natura.