Hai murgule,haide dă zor

Du-mă și noaptea aceasta cuminte,

Ca vântul s-alergi și vântul în zbor

Să-mi bată în fruntea fierbinte.



Nu mă-ntreba căluțule drag

De ce-am înnoptat noi iarăși la drum.

Pe noi nu ne-așteaptă nimeni în prag

Căci satul ne-a ars și casa ni-i scrum.



Să mergem întâi pe drumul de vale

Că-i apă curată și iarba-i la brâu

Și nu ne-ntâlnim cu nimeni în cale

Că nimeni nu umblă noaptea pe râu.



Când singură luna lucește pe ape

Acolo-n zăvoaiele pline de rouă

Doar cerbii și caprele vin să se-adape

Și iar pleacă-n codru, mereu câte două.



Acolo știu eu o răchită uitată

Și-aș vrea ca să-i pun o-ntrebare:

Rădăcina cum stă împlântată

Când vine puhoiul pe valea cea mare.



Pe drumul de culme să mergem apoi,

Prin rariștea unde pasc numai mioare.

Pe-acolo stejarii cresc tot câte doi

Și tare cresc mândri în soare.



Acolo știu eu un stejar cât un munte

Și-aș vrea să-l întreb cum o duce

Când trăsnetu-i trece pe frunte

Și nu-ș face cruce.



În codrul cel mare s-ajungem apoi

Odată să-l văd aș mai vrea,

Că-i toamnă târzie și vântul strigoi

Î-mi spune că-n codru se-ntâmplă ceva.



Acolo în liniștea clipei fatale,

Când frunza se cerne în ritm obosit,

Ea cântă cu vântul un cântec de jale,

Un cântec cum n-ai auzit.



Cântecu-acesta aș vrea să-l ascult

Și codrul-codruțul să-mi spună aș vrea

Ce simte când cântă așa,

Că-l știe sărmanul de mult.

Gh.L.Turcu. 1965