Despre fericire


lui Ion Pogorilovschi, cel mai important interpret
al lui Brâncuși din lume

În Gorj a fost un moș foarte îndrăgostit de moșia lui.
în toate lucrurile pe care le-a meșterit cu palmele
sunt forme ca și cum timpul ar trebui să cadă peste ele
în diverse căderi,
așa s-ar cădea să se poarte cu ele.
ochii oamenilor, în care încă va mai exista dragoste,
le încălzesc precum lumânările încălzesc icoanele, sufletele,
gândurile, palmele.
eu atât am învățat privindu-le –
să devin mai tandru.
moșul acesta a salvat de la moarte un oraș întreg, un târg de vite.
aici el s-a gândit la sufletele celor care au murit ajutați de ape
să se apere.
aceste suflete, se zice pe la el, prin sat, vin și colindă acasă
timp de șase săptămâni. poate vor să vadă ce rămâne în urmă,
purtarea, rânduiala. poate numai morții românilor obișnuiesc așa.
pe masă trebuie să se pună un pahar cu apă, niscaiva mâncare
și mai multă dragoste, după care ei se eliberează înspre Dumnezeu.
la noi biserica e înaintea infinitului, îl premerge.
moșul acesta știa că singura ființă împotriva naturii e omul,
iar unica șansă de împăcare este credința moșilor săi,
îndrăgostiți până peste cap de moșia lor.


lângă Brâncuși există multă, multă natură.