Poem alb


Fiecare nume calcă pe fiecare om în parte.
din pricina ploii s-a desfundat omenirea.
și de un arbore alb atîrnă vorbele
pe care le-am uitat în părerea de rău,
mai sînt niște imagini din suflet
și cu ele profan aleargă timpul spre mazilirea
din secundă,
iar orașele se strîng împrejurul nostru
să ne dedice amintiri,
buzunarul lumii le sărută pe toate.


întîmplările, patimile și unele inspirații
le mai găsesc acolo precum palma
unui străbunic al meu armân,
care mai găsea în pulpana hainei lui de dimie
cuie strîmbe, sîrme și unele chitanțe
pe care nu le înțelegeam, dar nu l-am întrebat
niciodată.