Poeme dinaintea ruperii de tinerețe


1. Afară se întîmplă lucruri simple,
nimic memorabil pentru om.
gesturile și toate reprezentările lui
au plecat prin lume cu marele circ,
orașul întunecat s-a acoperit cu lumină,
iar păsările stau culcate la pămînt,
lipite atent de speranțe.
de pe undeva venit, s-a cățărat timpul
pe fețele oamenilor care stau la geamuri.
tu vino lîngă mine să-ți arăt cum ne privește calm
prin colțul ferestrei.
afară este voința, iar aici nu-i nimic de prisos,
nici măcar cea din urmă dorință.
ți-e teamă că totul e joc?
în clipa aceasta ești cea mai atentă femeie,
însă gîndurile pleacă ușor de la tine
și mor pînă la mîna mea.
nici măcar să mă privești întruna nu trebuie acum,
așteaptă hotărîrile mele și mai ghicește și tu cîte ceva.
tu, femeie tînără, îmi datorezi inspirația din seara aceasta
și-n tot acest timp am să-ți aduc dulceață.
afară se întîmplă lucruri simple,
nimic memorabil pentru om.
timpul a coborît pe străzi între blocuri
și așteapt-un țigan venit de departe, peste care cad fîșii și zdrențe de lumină.
a răgușit țiganul, dar strigă mereu că vinde pămînt
pentru flori, burlane și facturi fiscale.
tu vino lîngă mine să-ți arăt
cum afară se întîmplă numai lucruri simple.
nu-ți fie teamă, nimic nu e joc.
în noaptea asta tramvaiele și oamenii
se vor retrage la bază, numai tu dintre toți
te vei trezi lîngă mine într-o dimineață comună
și vei înțelege atunci toată petrecerea vremii.




2. Femeia cu ceasuri străvechi îngropate în carne
încă mai determină timpul pe străzile lumii.
cu o cîrpă rămasă din mantii mai vechi
îi șterge mereu Dumnezeu genunchii calzi și umezi.
metaforice pietre o lovesc în piept
și cad pe pămînt
ca întîmplări ale vremii.
eu am pus mîngîiere în palme și ating această femeie
numai cu timpul meu.
de cînd Creatorul a suflat peste ea, îi flutură întruna
rochița și privirea.
pune și tu, trecătorule, obrazul pe genunchiul ei
și vei simți cît de puternică îi fu rugăciunea.
în alte seri trupu-i se dezvelește perspicacității mele
și calm prelungește pămîntul dinaintea mea.
pe străzi, mai pe lîngă oameni, în grea înghesuială,
mi-e frică de orbii aceia cu mîinile reci,
de veteranii de război căzuți la datorie pe scări de metrou
în lupta cu România prezentă.




3. Cuvintele poetului tînăr sînt pline de viciu și de Dumnezeu, tari ca înaltele și consacratele dogme.
aroma femeilor în floare l-au transformat din vierme
în fluture mare, iar azi îl poartă ușor din puternice paturi
în dicționare proaste. acestor femei, de supărare chiar și
Dumnezeu le-a despicat odată pulpele cu barda
și de atunci bărbații sînt chemați să alunge moartea
și să le aducă aminte încet de rana căderii, să le mîngîie acolo (a iertare) unde mai înainte lovi Demiurgul. iar ele,
atît de atente la tainele lumii, ar vrea să fie întruna iertate,
chiar plîng pentru asta. cel mai iubit dintre toți e acela
care-a dovedit că știe să le ierte cel mai mult
și cel mai bine. toate arderile feminine din universala cultură stau azi mărturie
și au ajuns dintre ele și prin camera mea.
toate acestea le-am spus și nu m-a crezut,
doborîtă de seară ea cade peste carne, iar umerii ei
îi trag peste mine în noapte
ca pe niște porți de pămînt.