Poem înserat de prin oraș frumos


Prea lungi mîini în prea mici buzunare
mă însoțesc în noaptea devenită socială.
timpul se lasă măsurat zadarnic
de niște trecători care-și privesc ceasul
și orașul.
cîteva fragmente din el am pus și eu
pe inimă.
și m-a luminat apoi o vitrină pe față,
manechinii de acolo priveau ca niște zei,
își făcuseră și ei o părere despre lume…
și încă mai aveau ceva de văzut!


iar piatra cubică din pavaje
s-a înălțat puțin pentru neînsemnații
care-o calcă,
strălucește sub picioarele lor
de la faruri.
oamenii fără bani și fără ziuă,
care-ar vrea doar să le fie mai bine,
primesc noaptea să se odihnească
pe umerii lor.


viața,
viața cu gura deschisă le-a sărutat gura.