Cîntec de vară și de iarnă de prin ’92


Se subția copilăria-n mine
întinsă pe o armă,
timpul creștea nebun în iarbă
acoperindu-ne morții, știu bine,
în livada cu piersici și gînduri
aliniate rînduri-rînduri.


e impresie de iarnă la noi,
zăpezile i-au despărțit pe sfinți,
iar lacrimi ce-ar fi fost fierbinți
cad imperfecte și moi.
porțile de cer au fost acoperite
cu aripi de îngeri rănite.


nu plîngeți, prieteni, dau viața mea,
dau viața mea pentru parada morții lumii.