agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-12 | |
A înghețat întunericul în această noapte
doar aburii calzi mai acoperă cristalele s-au revărsat apele de pe Styx și negrul s-a lăsat în lichid închis esența nocturnă e străpunsă de pumnale gheare sclipitoare ce aduc cerul mai aproape stele albe se privesc ca prin oglindă văzându-și ochii noi și reci care stau la pândă, cum umbrele se întind strivindu-le imaginea plăpândă. În diamante carbonizate degete fine încearcă iar și iar să spargă pereții ce nici nu vor a se clinti până când stigmatizate se opresc să guste durerea, dovada incontestabilă că încă mai sunt vii, dureros de vii… carcasa își cere dreptul la viață, înfometată și însetată incapabilă să se adapteze, inexistența să o savureze scurgându-i-se prin vene ca un elixir iar fibrele să-i fie hrănite, sleită însă de ultimele puteri se prăbușește inertă când nectarul izbăvitor curge prin ea însăși. Ce înseamnă o mână fără de întreg sacrificiul unei părți pentru ca existența să continue… Nesătui dinții rup pielea, macină prin mușchii morți oprindu-se la fel de înfometați într-un zid de oase halucinațiile au încetat pentru ca ochii să vadă cu claritate realul artere secționate, sângele țâșnind din fiecare celulă. Gura acum însetată tânjește după lichidul pierdut căci conștiința rămâne trează până la ultima picătură străpunsă până în adâncuri de o acută durere a necesității. În jurul ei fluidul cald își topește o posibilă scăpare dar e prea târziu pentru acest trup învăluit în negru. Dezbrăcat de material sufletul încearcă să se înalțe izbindu-se cu furie de propria imagine adormită totuși oglinzile îl reflectă mereu înapoi în închisoarea imaterialului. Deși vechile dorințe au încetat, o nouă durere metafizică îl cuprinde, limitarea îl sugrumă pentru eternitate orb la tot ce-l înconjoară, doar sângele mai sclipește Păstrat și el pentru veșnicie, ca sufletul în el să se înfigă iar cenușa-i inexistentă să vadă lumina zilei.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate