Poemul vorbirii cu tine


Tabla neagră așteaptă sărutul cuvintelor albe
și cioburi de lumină au căzut
cînd au zburat pentru prima dată păsările.


curajul, prietene, este o simplă părere
a unei părți din moartea știută, iar gloanțele
au lovit peste umărul meu zîmbetul lumii…


mi-e dor de un cuvînt uitat,
atunci cînd rostirea se întoarce
în împărăția calmului.


soldații se întind să moară prieteni,
neagă lumea. sinonime și oarbe
aleargă la mine, de atunci,
cuvintele cu brațe tăiate.


valuri de cer se întind peste tabla neagră,
școlarul din mine se duce mereu
să șteargă
și niciodată nu va șterge totul.
mereu îl privesc încruntat.