Poem inconstant și imperfect despre viață


Teleleu pe sub cuvinte
care mor ușor în limba mea,
văd că poezia nu mă ajută (intelectual)
în vremurile de acum
decît la niște relații sociale
și să-mi fie mai ușor să primenesc femeile
în muze și mi-e foame mereu.
abia mă sprijin poetic de sfîrcurile lor
precum ochiul de dorință.
stau așa întins cu toate deasupra mea
și cu toate sub mine întocmai
cum stă timpul peste lume.
și îi face la fel.
în piele de timp le las să mă măsoare,
să vorbească, să scrie cultura cu gura
și cu mîna, tot așa ca lumea...
șoaptele lor sînt miresele timpanului meu.
îmi place să le văd cum răspund
în cunoaștere
stimulilor mei, desăvîrșindu-se-n etape
în tehnica servirii.
de aici am toată bucuria.
le îngrop de sus în păr
cum își îngroapă cerul sfinții
și mi-e foame. poluate sînt toate
precum ideile, doar carnea de femeie
spiritul meu o simte că e ca la-nceputuri.


mi-a fost dor de orașul acesta, de Dumnezeul lui
și de cîte-un șold moldovenesc.
cu cîte zîmbete la colțul gurii
îmi tăiam unghiile stînd turcește
într-un dormitor militar de prin Gorj!
orașul acesta cu atîtea biserici
și cu atîtea femei
îl colind dimineți către casă și am
atîtea sentimente printre oamenii muncii
care pleacă tăcuți să-și salveze țara
și nu mai e nimeni să le poarte inima pe palme.
eu tot șolduri de puștoaice văd
cu rochiile strînse alunecînd pe ele-nciudat
ca ideile de peste poeme în înțelesul
celor care citesc poezie.
șoldurile astea le-am numit
împliniri rotunde ale palmelor
și ele se leagănă pe străzi lovind în perspectivă
turle de biserici.
aș lipi umezi sînii lor de clopot
să nu-mi mai sune-atît în minte.
răzeșele acestea, multe din ele la Litere,
au vorbit între ele și-acum mă cunosc.
vin ca la un domn mușatin să i se atîrne
de gesturi.
nu e bine că rîd de profesorii lor
care vor să le examinaze pe genunchi,
își îndulcesc vocile sparte și le duc și ei
la terase să pună în valoare avantajul culturii,


vor să le-nvețe s-aleagă bărbații,
vor să le împroprietărească repede cu criteriile
valorii.
lizucile, în schimb, sînt specialiste în apoziții
și-n subiecte orale și sensibile de tipul
indiciului de predicație.
învăluite-n privire le duc prin parcuri cu umbre,
bănci de lemn, șahiști și mușcătura ochiului la gît
și-aiurea. le ascult părerile despre omenire, cunoscuți,
chiar și despre cultură și dragoste.
sînt răbdător în sensuri multe și-mi zîmbesc
în carnea armînilor mei. la fel de-nvăluite-n privire
o dată cu seara le transfer în discoteci și le simt întrebările cînd le dau pe răzătoare și apoi la urs.
poate-or vrea să mă iubească...
îmi place să văd în ochii lor și pe pomeți
cum înflorește sentimentul aventurii.
libertățile lor arogante din zi se pierd ușor
pe sub suflări, împreună cu cele ale umerilor mei
în mîinile lor. sînt rob al bun-simțului și le-ndepărtez
din cînd în cînd din talie, dar numai atît cît sînii lor
abia să se atingă bucurați (de mișcare și muzici)
de pieptul meu puternic, dar numai atît cît să aflu
cu cîtă dorință se vor lipi din nou. cam acum e vremea să încep să le execut sentimental. de le place sau nu
poezia vînzătorului de stele, nu mai știu, dar luate
la sentiment le propun meditații pentru cînd rămîn singure cu muțunașii lor: de ce toate circurile din lume
sînt pline de dresuri animale și dresuri de oameni
nu are niciunul?