Imagini închise în ochi


Te-am așezat prea tainic pe o piatră mai sus,
să nu te ajungă nicicînd nici ochiul, nici umbre,
uitată femeie de mult, așa cum ți-am mai spus,
lîngă marginile lumii secate și sumbre.


și am venit, încet, din alb, cu timpul pe brațe,
trecînd pe lîngă trupul tău ușor nemeritat.
pe umăr am simțit încercînd să mă agațe
amintirea pietrei unui timp uitat...


o dată ce voi spune și ultima rostire,
îți voi înveli cu aripi de înălțimi și hău
și umărul, și ochiul cu întreaga ta fire,
o colivie de aripi va strînge trupul tău.


ți-am adus și suflet de și mai departe,
de sub geana unei mări de întrebări,
cea clipind pe țărmuri într-o carte
și care te-atingea întinsă în clepsidre cu tăceri.


numele tău niciodată nu se va putea rosti
în poezie.