Poem pentru ea


Femeie, pacea pe care
mi-o mai poate da lumea
o găsesc ca să o pierd
în brațele tale


și părintele plînge
după copilul plecat
la locul
unde agonizează și mor
basmele toate...


în ochiul tău de om am înțeles
că Dumnezeu nu poate plînge
și plînge numai lumea...


în noapte te-am chemat
și printre lacrimi ai văzut tăcerea mea
mergînd în urma noastră
și dorind a ne ajunge.


și trasă jos pe iarba
cu suflări de moarte,
tremurai precum misterul
atunci cînd întrebarea are umerii
puțin murdăriți cu pămînt...


toate cad în privire
cînd le pui întrebări,
iar tu așteptînd între arbori
precum înmiresmarea,
acel țipăt al păsării
care dezvelește ziua,
stăteai cu mîna pierdută de mine
sub ochii bărbatului tău
ce n-a venit încă...