Imnul tăcerii


Ca într-o oglindă imperfectă
mă răscolesc în idee,
precum muribundul care se-mplinește
în gîndul suferinței de-atunci.


la o masă de scris
am învins o parte a lumii,
iar la un capăt al ei
zăresc ce-a rămas,
împrejmuind atent acele frunți înalte
pe care se lasă ușor fluturii tăcerii...


oamenilor care pot să plîngă
să nu le puneți întrebări,
ei sînt propriile voastre răspunsuri.


așteptarea se tot duce
în mișcarea aceea,
care pierdu lumea
în propria ei existență,


în propriul ei început...