Ieșire


Brațul menit a arăta imagini
a vărsat vasul cu lacrimi,
în care din zeci în zeci de ani
venea lumea să se spele.
și s-a dăruit, apoi, vorbirii
dinăuntrul lor...


rostea ceva cînd s-a întors,
dar înțelesul meu nu mai era
în vreun ochi deschis sau închis.


îngenuncheat la țărm, valul
își vătăma acel genunchi
nesărutat de nimeni.


soarele încearcă să fugă
de sub talpa veșniciei,
este talpa fără urmă care-mi va măsura
trupul întins,
nespălat de lacrimi, necules de val,
neascuns de noapte și de mamă...


de-atunci, așteptarea mea încearcă mereu
să ajungă din urmă
așteptarea cea mare a lumii...