Târziu in noaptea clară,
Fantasmele se nasc nebune,răzvrătite,
Uitate de lumea toata
Străbat in vidul morții,o lacrima furtună.
E negru tot văzduhul,pierdută este luna
În ordinea divină.

Cuget la agonie,la arta deznădejdii,
O violentă formă,privește spaima moștenirii
A unui lung sfârsit,abstract,pierdut pe vecie
În ochii unui tânăr pe marginea pieirii.