Poemul comunicării


Prietene, încearcă să vorbești
despre timp
ca despre o ființă ciudată,
poate chiar ca despre un semen al tău,
căci natura nu poate fi singură...


schimbarea formelor este un cod
al existenței
și formele întind brațe interioare
să mîngîie fondul...


te-ai gîndit că trecutul este un om
căruia i-a căzut imaginea
și își lasă la întîmplare urme
după niște pași alergînd din determinarea uitată de mult,


că prezentul este un copil
căruia creșterea i-a ajuns la ochi
și gîndește locul ce va fi
al urmelor?
că viitorul e un embrion închegat
în pîntecul urmei
cu sînii lăsați?


realitatea, prietene, are trei brațe
întinse,
pentru mîngîiere.
mîngîiere de om
și mîngîiere de moarte...