Poemul stingerii de zîmbet


Rup rochia cea albă de la nunta
lumii
cu îngerul morții


și mîna-nvechită se schimbă
în arbori sărutînd pămîntul.


văd razele luminii alergînd
cu viața la sîn
prin tot universal,
în stări diferite de timp.


arborii mîinii mele văd ceruri
și păsări care coboară pe ei,


arbori cuminți, care nu storc orizontul,
nici luna aceea scăpată din pumn.