am iubit o femeie oarbă
precum un mim
tălmăcind cuvinte
între atingeri fotofobe
înger păzitor
al unui hoit
de fum

târâia după sine un lanț
mătăniile altui naufragiu
de care nu se putea rupe
femeie absurdă
femeie perfectă
femeia mea cu zale
așa mă rugam Lui
pentru tine rătăcit
între maci fără culoare
chemandu-ți numele
înspre rădăcina limbii

o femeie oarecare
nici măcar piatră de râu
să te fi putut zidi
în arcane spre mine

s-a dus vremea iertării
acum carnea
îmi curge indiferentă
printre oase
forme de relief ale vidului
exaltate pe-un alt drum