Existența în tranșeul Labirintului


Sînt între aceste maluri,
plutind pe acest rîu
în direcția lacrimilor,
sînt în așteptarea uitării
și șoptesc mîinii atinse cîndva:
dormi în vise, realitate!


mi-e trup pe suflet răstignit
acest trup al meu.


soldații care au uitat să trăiască
sînt îngropați în trupurile lor,
pentru că pămîntul n-ar mai fi
de ajuns.


mîna mea e ruptă
din mîngîierea chipului lor
și o vînd ca sclav
libertății
care vine spre mine strigînd:


tinere, ești salvarea vîrstei mele,
vino în inima mea de rădăcini,


ca un rănit în gol de gînd
spre întrebarea istoriei!...