sunt tot aici
în același cimitir cu porțile închise
în bătaia viscolului de păcură
sunt tot acum
sunt tot mereu
în anotimpul uitării
și stau culcat în perna unui mort
privind pământul îndoliat
din care ies flori artificiale

destul pentru o zi
închide-mi mormântul durerii
și lasă-mă să dorm
afară a început să plouă
cu păsări bolnave de insolație
și eu
mă simt ca un pescăruș
căzut în petrolul visării

liniște! vreau să-mi aud
sicriul cum cade în mine
poate o să răsară ceva