Bucuria depărtării


Stau gol înaintea materiei
și obosit mă îmbrac
în transformările ei.


vin dinăuntru florile să-mi spună
că hainele vremii se rod
cu înnoiri continue.
și de sub talpă spun mamei să plîngă...


ajung fără chip
înaintea primei priviri
și îmbrăcat mă arunc în lacul
de lacrimi
de la marginea lumii.


acolo, mamele pămîntului,
secate de lapte,
și-au legat mîinile în horă.


sub tălpile lor,
fiecare floare
îmi poartă chipul.