Un mic imbold al creaturii mamă
S-a stins demult în sufletul prea vechi.
Aleg acum ce-a fost drept armă albă
Când bătrânețile zbârcite mă întrec.

Totul se rezumă la natura moartă,
La ploapele ce-s mult prea grele.
Îmi scrijelesc pe lacrimi hartă,
Voi fi surprins de pajiști negre.

Precum o piatră petrecută-n apă
Mi-am sfărâmat puținul de gândire.
Refugiat după-o oglindă mată;
Oftez, s-a stins minutul de trăire.