agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-17 | |
vorbe goale vers cu sensuri moarte
nasc poeții secolului douăzeci și unu abia poate-n cârciumi fumurii slinoase mai găsești – noroc! – unul barem unul de sămânță fie rătăcit prin lume anonim – desigur – viul fără nume cărbuniu în cioc Pictor rupt din doliu aurit la trup schilav Marțian Nostie să fie mincinos și hâtru mirosind a câmpuri și a marțipan sau lucind pe creștet Balaur nocturn cum lucește ochiul zeului nebun în rest să nu cumva să citiți poezii prin vreo revistă o să vă duhnească rostirea decembristă a convertiților la un nou ideal a foștilor prostituați literar ce se scăpau de frică pe ei auzind cuvântul „c-anal” imnașii odiștii – ăi cu limba lungă – astăzi sunt cu toții pedagogii noi pe bucăți de piele ce-au știut să lingă le scriem în veacuri: „de scuipat pe voi!” și precum pierzându-și hidra un alt cap întrupa iar gâtul minții puturoase împuiază școala dimineții noastre noii lor discipoli – nulii lustruiți au trecut ani iată încă cinsprezece în curând va trece chiar un sfert de veac păcăliți de truda câmpurilor goale am ajuns țăranii verbelor de sac scormonim gunoiul marilor culturi plagiem traducem compilăm specific vai contemporanul nostru cărtărescu stilizat în fițe zău că e prolific ca un bou la plugul criticului mare manolesc de gară searbăd și limbut cu măiastra-i pană când analizează parcă-n gură zaruri i-ar juca barbut editat de-un fante găunos tomnatic filosof – se știe – fără operă operetă poate teatru parodie ce-a furat din noica n-a-ncăput ușor sub a sa chelie pe cine reușesc ăștia să aburească? pe orbiții de hârtie cu antet și gargară abia veniți de la țară pe avizii de „recunoaștere” ușoară sau o notă de trecere la seminar cultura noastră – așadar – va rodi rar ne vom citi între noi liturghiile prostiile vom avea doctori în literatură și în filosofie ca nici o țară în lume – cu miile! „carte frumoasă cinste cui te-a scris” – cine-a zis n-ar mai fi zis! „la trecutu-ți mare mare viitor” – vai sărmane înger surd și mut și chior! nimic nu s-a întâmplat nici nu o să se întâmple vreodată țara aceasta născută-i să moară îngălată ca o mahala a unui continent îmbătrânit care își frecționează amintirile cu spirt norocul nostru? tehnologia informațională să vezi site-urile ciupercite după ploaie unde mediocrii își fac statuie de paie pixelite unde „scrie bine” ăl cu aft la minte să vezi noua cultură: literatura matrimonială unde fiecare femeie ușoară crede că poezia e ceai sau gargară de găsit împerechere unde sunt „notate” „remarcate” „înstelate” cuvintele „de plăcere” – clasamente topuri glorie pe locuri se scrie din toc și din fese sunt atât de înzestrați dar mai ales înzestrate încât – nu-i așa? – cuvântul altora pute în timp ce al lor bese prin urmare să le dai cu prăjina de nas ar trebui să îți cadă cerul pe grumaz mai degrabă s-ar face scrum tastatura dar n-ar putea să le croșeteze creierul și să le tacă vreo douăzeci de ani gura și după douăzeci de ani uite-așa ca dumas din tată în fiu să scrie de capa și spada eroilor unui neam viu nu dumnealor au aere musai de poeți și poetese de parcă a fi poet se rezumă la a înșira cuvinte amanți și capul pe mese de beție vai sărmană vai scârbită poezie lipsită de spirit și de cugetare zămislită de pântecele monștrilor pe care nici măcar nașterea nu îi doare nu-ți plătești întreținerea? ți s-a descusut de iarna trecută paltonul? ce contează! eu fac literatură ca domnul stau în cur la calculator și scriu site-urilor cu suflet pustiu ce interesant! ce viu! ce frumos! e ca-n piață – „cel mai valoros” e întâiul trezit dimineață care se spală pe ochi în cuvinte și în buzele unei poetese care minte undeva printre cerneluri de tipărit bani și mașini de făcut sex soarele strălucește mai intens iubirea încălzește mai tare lăsându-se călcată în picioare de turma umană paritatea viață-moarte are rata de schimb sentiment/individ de aceea toți pictorii îl văd pe iisus atât de livid încât cerul e o venă pulsându-i asfințitul de aceea poeții mânuiesc sunetul ca și cum ar mânui cuțitul tăindu-și venele mâinii de închinare evident cu stângăcie cu lacrimi de sare va răsări luna și ne va topi creierul de plastic cadavrele se vor usca în sacii legați la gură cu elastic așa cum se prind de șolduri dedesubturile cine știe cărui rai vântul a început să pută a sudoare de cai trec în care alegorice arcașii rostirii firul de aur al nemuririi se deșiră săgeți dumnezeu e un copil – stă în ceruri și se miră cât de lipsit de stele e pământul cât de lipsită de albastru e arătura în care oamenii au răsărit din moarte pre moarte cuvântul „cine seamănă vânt culege furtună” din fiecare groapă iese o mână ca și cum s-ar spânzura de cer sau poate că îi arată mijlociul un porumbel crede că degetul acesta este turlă stă cu aripile larg desfăcute ca o cruce cu dimensiunile scurte atât de scurte încât secțiunea de aur îi decalotează inima „odihnește-l doamne pe robul tău (cum te cheamă)” care smerit te înjură de botez de tată de mamă – dumnezeii mă-sii de dumnezeu care simt că m-a lăsat greu! dumnezeii mă-sii de țară care nu se mai satură de gargară! dumnezeii mă-sii de ipocriți neam de curve și smintiți! nu blestemați! nu blestemați! nu generalizez încerc cu mână tremurândă să igienizez aceste suflete posterioare crescute între coaste și picioare ca o blenoragie lui adam – ham! ham! mă scuipă cățelul pământului străin sunt printre semeni aproape că nu-s om articulat mi-i glasul precum un os de înger pășesc silabele îngenuncheată fruntea atinge lângă umbră oricare vis ce-a putrezit în pom cu raze desenez ochi depărtărilor culorile prind aripi ating subit viteze așa cum numai praful închegător de stele spumează-n uger lapte cornutelor terestre cu zâmbet de talangă mă plouă înălțimile mă simt precum un sunet urcând din braț în clopot cazanele de smoală în iad prind să vibreze și păcătoșii firii cu vuiet dau în clocot cu miros de tămâie și păcură nor ars bolborosesc vulcanii de suflet noroios pe undeva în grota lui dante și vergiliu de masă își izbește călcâiele hristos din așchiile cărnii se leapădă și calea și adevărul lumii și viața cu-al ei rost îi țin în palme trupul tăiat felii de pâine și nu-nțeleg ieșirea intrării în alt post voi adăsta lumina deșirându-mi fiecare pasăre migratoare căreia lumânarea lumii de aer i-a topit aripile zvârlindu-mi-o în scârbă la picioare fiecare pahar îndepărtat îmi va fi altar îmi va fi masă și pat mă voi ruga treaz oricărui dumnezeu astfel încât mâncându-i visele genezei credința în care mă scriu mai beată să fie decât sunt eu încă neîmbătat versurile se trudesc robite în ogorul nopților fără de somn poezia e un har pe care nu îl minte nici bețivul îmbrăcat în zdrențe nici mătasea hainelor de domn ea nu scrie rochii nu-ncalță picioare ci așază-n colierul sufletului perle dar sunt mult cu mult prea prețioase nu se poate nici să cumperi nici să vinzi din ele poți muri cu ea de gât în apa vieții ca un biet nebun ce și-a legat la gât un bolovan poți să minți șoptind-o vreo femeie cum că sexul a purtat-o spre tavan poți descrie cu orbire de ochi bun lucruri ne-nțelese-n nici un veac te poți veșteji cu mută gură precum adevărul omului sărac e un virus ce-a căzut din spațiu leacului veninului gândit de om îi e imun e mai mult de-atât dar îmi e teamă că spunându-vă veți crede că nu spun poți vorbi urechii netrezite? poți pricepe când nepricepând ce au gândit și tot ce-au simțit alții viețile și secolii s-au scris într-un cuvânt? de aceea de ocară-i poezia celui care pentru glorie o scrie – gloria? atât cât poți obține fluturând nebun altor nebuni hârtie și – spunând acestea – sufăr! mi-e rușine! simt cum tai din mine noi felii de pâine fiul cui să fiu și cui sunt frate? cine m-a sădit celule moarte? cine m-a născut din cine-așa pustiu încât numai sufletul mi-e viu? prietene poet sau tu poetă ah! am primit atât și-am aruncat risipirea e a doua mea natură de iubire sunt desculț și dezbrăcat aș fi putut să te port în spinare cum port pe umeri cerul viu din zori degetele soarelui îmi mângâie albastru tâmpla ca un pom de sărbători mistuit sub lumânări |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate